Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serbrian, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că o reuniune în formatul „5+2” va fi reluată în luna mai și ar putea avea loc în Polonia.
Amintim că negocieri în acest format nu au avut loc de câțiva ani.
„De principiu s-a convenit că o reuniune în formatul „5+2” axată pe aceleași dosare tehnice care persistă să aibă loc la mijlocul lunii mai, cel mai probabil în Polonia. Este un punct de vedere împărtășit și de mediatori, de observatori, dar, cel mai important, este împărtășit și de Chișinău, și de Tiraspol”, a declarat Oleg Serebrian în interviul citat.
O întrevedere în formatul „1+1”, cu participarea observatorilor și mediatorilor, va avea loc în ziua de 10 martie, la oficiul OSCE din Chișinău, a mai precizat Serebrian.