Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Rutiere, Andrei Spânu, a prezentat azi Programul „Transport modern”, care vine să redreseze și să modernizeze serviciile de transport de pasageri.
Potrivit lui Spânu, programul pune bazele unui parteneriat între autoritățile centrale, locale și operatorii de transport „în beneficiul direct al cetățenilor.”
Programul „Transport modern” prevede înnoirea parcului auto și combaterea transportului ilicit de pasageri.
„Vom combate frauda și vom elimina transportul ilicit, atât și în domeniul de taxi, care nu oferă siguranța și confortul de care oamenii trebuie să beneficieze”, a declarat Spânu.
Digitalizarea și fiscalizarea domeniului prin implementarea unui sistem de management integrat în transport: e-Bilet, e-GPS, e-routing – sunt alte două obiective ale programului.
Documentul prevede și modificarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru pasageri și serviciile de autogară. Aceasta ia în considerare criteriul de confort și reflectă și opinia administrațiilor locale.
Un alt obiectiv este optimizarea rutelor. În cazul mai multor rute din cele 568 raionale și 1141 raionale nu se respectă nici un grafic, iar 33% din cursele interraionale nu se efectuează.
Andrei Spânu a mai anunțat că urmează să fie modificat Codul Transporturilor Rutiere și va fi elaborată o strategiei de mobilitate.