vineri, decembrie 6, 2024
  • Prima pagină
  • Trimite un articol
  • Despre noi
  • Contacte

Șapte centre de informare au fost deschise astăzi în Moldova cu suportul  Guvernului SUA

Acasă Regiuni Dondușeni Șapte centre de informare au fost deschise astăzi în Moldova cu suportul...

Circa 80 de mii de persoane din șapte localități din R. Moldova vor beneficia de acces rapid, eficient și transparent la serviciile administrative. Asta grație Centrelor de Informare și Servicii pentru Cetățeni inaugurate în incinta primăriilor partenere din localitățile Sângereii Noi, Cărpineni, Soroca, Dondușeni, Călărași, Sângera și Copceac.

Centrele au fost create în cadrul Programului Comunitatea Mea, un proiect al USAID Moldova în domeniul guvernării locale, dar și cu suportul SlovakAid.

Centrele au scopul de a îmbunătăți accesul cetățenilor la servicii administrative de calitate, prin reducerea timpului de așteptare, sporirea transparenței procesului de eliberare a actelor și reducerea cheltuielilor.

Fiecare dintre cele șapte centre a fost creat după modelul „ghișeului unic” și va oferi cetățenilor posibilitatea de a depune în regim online cereri de perfectare, eliberare a certificatelor, adeverințelor și permiselor pentru diverse domenii, reducând timpul necesar pentru obținerea actelor solicitate.

Centrele au fost dotate cu computere, imprimante, scanere și alte echipamente complementare. Mai mult, centrele au fost asigurate cu softul special pentru gestionarea eficientă a datelor online, integrat în platforma M-Connect, cu suportul Agenției Guvernare Electronică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Toate

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi actualizat cu toate noutățile

- Advertisment -