După discuția de azi cu miniștrii de externe ai R. Moldova și Georgiei, Nicu Popescu și, respectiv, David Zalkalia, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a afirmat că Alianța Nord-Atlantică va continua să se consulte „îndeaproape cu partenerii din regiune.”
„Opiniile acestora vor fi incluse în poziția comună a aliaților în cadrul dialogului cu Federația Rusă din 12 ianuarie”, a scris Geoană pe pagina sa de Facebook.
Discuțiile cu cei doi miniștri de externe au avut loc în contextul reuniunii Consiliului NATO-Rusia.
Totodată, diplomația de la Chișinău menționează, într-un comunicat de presă, despre discuția Geoană-Popoescu că dialogul NATO cu Rusia trebuie să fie transparent, iar discuțiile cuprinzătoare și incluzive să se refere la consolidarea securității europene, luându-se în considerare respectarea intereselor și îngrijorărilor tuturor statelor vizate, inclusiv ale R. Moldova.
Vicepremierul Nicu Popescu a reiterat că neutralitatea R. Moldova trebuie și poate fi respectată prin retragerea forțelor ruse din regiunea estică. Popescu a apreciat sprijinul NATO pentru suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova.