Parlamentul se va întruni pe 23 și 24 decembrie în ședințe plenare. Potrivit agendei, deputații vor discuta mai multe proiecte de legi.
În lectura a doua, vor fi dezbătute modificările la Codul de procedură penală și la Legea cu privire la asistența juridică internațională în materie penală; Legii privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale; Legii privind siguranța traficului rutier și Codului contravențional; Legii privind sistemul public de asigurări sociale; Legii cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale; Legii cu privire la asigurări; Legii privind protecția mediului înconjurător și Legii privind deșeurile.
Tot în lectura a doua urmează a fi votat proiectul de lege cu privire la serviciile publice.
În prima lectură vor fi dezbătute proiectele de modificare a Legii privind ocrotirea monumentelor, Legii cu privire la piața produselor petroliere, Legii privind unele măsuri de susținere a călătorilor și a agenților economici din industria turismului pentru atenuarea efectelor negative generate de situația epidemiologică (COVID-19), precum și Hotărârii Parlamentului cu privire la aprobarea modelului legitimației de judecător al CSJ și Hotărârii pentru aprobarea Strategiei de Integritate și Anticorupție pentru anii 2017-2020.
De asemenea, va fi examinat proiectul de Hotărâre cu privire la declararea anului 2022 – Anul recunoștinței veteranilor de război, participanți la acțiunile de lupă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.
Deputații urmează să se pronunțe pe marginea rapoartelor Comisiei juridice, numiri și imunități cu privire la cererile Procurorului general privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor.
Ședința de joi, 23 decembrie va începe la ora 11:00, iar cea de vineri, 24 decembrie – la ora 10:00.