Vlad Kulminski, care a demisionat din funcția de vicepremier pentru Reintegrare acum o lună și jumătate, spune că atunci când a plecat din post exista convingerea la conducerea țării că un nou vicepremier va fi numit în termeni restrânși. Totuși, la o lună și jumătate de la demisia lui Kulminski, numirea unui responsabil pentru Reintegrare întârzie.
Kulminski a spus la o emisiune de la RTR Moldova că funcția este una foarte responsabilă, iar în post trebuie numită o persoană care să înțeleagă complexitatea problemelor, să cunoască bine geopolitica și economia. Kulminski a evitat să spună cine s-ar potrivit pentru funcția respectivă. Împreună cu moderatorul, Kulminski a enumerat mai multe nume de foști responsabili de Reintegrare, dar despre Eugen Carpov a spus că a fost cel mai longeviv și că s-a descurcat foarte bine în funcția respectivă.
Potrivit lui Kulminski, „situația în procesul de negocieri este foarte complicată pentru că s-a format un ghem de probleme” care nu au fost soluționate de guvernările precedente. Vlad Kulminski spune că actuala guvernare trebuie să facă lumină pe două chestiuni, de moment: „ce facem cu Transnistria” și „ce facem cu acest ghem de probleme” pe relația Chișinău-Tiraspol.
Vlad Kulminski a mai spus că, deocamdată, nu a ia în calcul posibilitatea să redevină consilier prezidențial sau să se regăsească în marea politică. Kulminski a precizat că a revenit în comunitatea experților.