Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Daniel Vodă, a infirmat știrile apărute în spațiul public, potrivit cărora Moldova ar urma să primească migranți străini. Vodă le-a catalogat ca fiind false, informează Jurnalist.md.
„Am remarcat că pe rețelele sociale și unele portaluri de știri circulă informația falsă și speculații care acreditează ideea „unor discuții” ale autorităților de la Chișinău cu unii parteneri europeni pe problematica admiterii de migranți. Este un fals. Asemenea discuții nu au avut loc”, a scris Daniel Vodă pe pagina sa de Facebook.
Precizăm că mai multe canale de telegram și portaluri de știri au scris, ieri, că R. Moldova ar putea fi solicitată de partenerii europeni să găzduiască migranți din Irak, Afganistan și Siria. Sursele media au făcut referire la ex-ministrul de Externe al Lituaniei, Petras Vaitiekunas, care a declarat, citat de presa rusă, că statele UE „ar putea ruga Ucraina și Moldova să primească o parte dintre migranții”, care încearcă de mai mult timp să treacă din Belarus în Polonia, pentru a ajunge în Germania.