De luni, în toate instituțiile de învățământ general din Capitală și din suburbii a fost reluat procesul educațional după vacanța prelungită de toamnă. Majoritatea unităților școlare urmează să recupereze orele pentru zilele suplimentare de vacanță până la finele primului semestru al anului de studii 2021-2022.
Potrivit șefului adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, 147 de instituții – din totalul de 150 – vor reuși să recupereze orele la disciplinele școlare pentru zilele suplimentare de vacanță până la 24 decembrie.
43 de școli din cele 147 enunțate vor recupera orele parțial în zilele de sâmbătă, iar trei instituții au solicitat mai mult timp pentru procesul respectiv.
Totuși, noile orare școlare îi nemulțumește pe mulți dintre părinți. În unele școli lecțiile încep la ora 8:00 și se termină după ora 16:00, în funcție de numărul de lecții. Acest fapt, spun părinții revoltați, îi obosesc pe copii și nu asigură o bună calitate a instruirii.
Amintim că autoritățile au decis prelungirea vacanței elevilor până la 8 noiembrie în municipiile Chișinău și Bălți, precum și în autonomia găgăuză, unde a fost instituit cod roșu de alertă în contextul situației pandemice de coronavirus.