Cât va plăti Moldova pentru gaze în lunile noiembrie și decembrie  

0
436
Foto: MIDR

Vicepremierul responsabil de infrastructură, Andrei Spânu, a susținut o conferință de presă în care a făcut bilanțul negocierilor cu Gazprom semnarea unui protocol al negocierilor şi un contract pentru cinci ani de livrare a gazelor.

Potrivit acordului semnat, de la 1 noiembrie, Republica Moldova primește gaze din Rusia la prețul contractul de 450 USD pentru mia metri cubi de gaze, însă acestea, conform prognozelor, ar urma să scadă.

„Prețul prognozat pentru luna noiembrie urmează să fie de aproximativ 450 USD pentru 1000 m.c. de gaze. Pentru luna decembrie, putem să ne așteptăm la un preț sub 400 de dolari”, a declarat Andrei Spânu.

Vicepremierul a explicat că, pentru noiembrie, prețul de piață la gaze va fi de circa 1089 USD, iar pentru luna decembrie este prognozat pe piețe un preț de 798 de dolari. Andrei Spânu a mai declarat că prețul mediu a achizițiilor efectuate pe piață în ultima săptămână de către compania de stat „Energocom” a fost de 994 USD per mia de metri cubi de gaze.

Andrei Spânu a precizat că în următoarea perioadă „Moldovagaz” urmează să solicite ANRE pentru a solicita stabilirea unui noi tarif, majorat, pentru gazele naturale. Vicepremierul a menționat că Guvernul ar urma să vină cu măsuri compensatorii.

„În următoarele două-trei zile avem angajamentul ca „Moldovagaz” să meargă la ANRE pentru solicitarea creșterii tarifului, care urmează să fie ajustat în luna noiembrie, iar Guvernul va ajuta cetățenii”, a afirmat Andrei Spînu.

În conferința de presă, Spânu a mai declarat că toate obiectivele propuse de delegația moldovenească la negocierile cu Gazprom au fost atinse. Acestea au fost obținerea celui mai bun preţ posibil, neadmiterea creșterii mari a tarifelor și eliminarea condiționărilor politice și discutarea strictă a aspectelor comerciale.

„Din punctul meu de vedere, am reușit să rezolvăm o problemă care risca să devină extrem  de costisitoare pentru consumatorii casnici și industriali”, a declarat Andrei Spânu.

Oficialul a mai spus că Spînu a spus că înțelegerile cu Gazprom nu vor anula implementarea Pachetului Energetic III. În luna noiembrie se va întruni și comisia interguvernamentală moldo-rusă, care urmează să ajusteze și alte aspecte pe livrările de gaze. Totodată, va fi efectuat un audit independent al datoriilor Moldovei față de Gazprom. Numai după aceea se va decide modul și calendarului de achitare a acestora. Vicepremierul a mai spus că, în următorii patru ani, R. Moldova trebuie diversifice sursele energetice.

Negocierile contractului de livrare a gazelor rusești în Moldova au durat o lună, după ce contractul anterior expirase la sfârșitul lunii septembrie. Documentul a fost semnat seara târziu la Sankt Petersburg, în data de 29 octombrie. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a publicat protocolul negocierilor cu Gazprom.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here