La Feștelița, raionul Ștefan-Vodă, localitate supranumită și „satul viitorului”, a avut loc recepția lucrărilor pentru construcția unui sistem de iluminat public stradal cu utilizarea sistemului inteligent de management energetic.
Valoarea totală a proiectului s-a cifrat la aproape două milioane de lei, fiind finanțat de UE și Agenția pentru Eficiența Energetică prin programul „Convenția primarilor – proiecte demonstrative”.
Astfel, la Feștelița a fost modernizat și extins sistemul de iluminat public, fiind utilizate 239 de corpuri de iluminat de tip LED cu puterea de 40 W, precum și două corpuri de iluminat cu panou fotovoltaic. Mai mult, a fost implementat Sistemul de control și monitorizare a iluminatului public prin intermediul POWER Line Comunication.
Satul Feștelița este numit și satul viitorului, pe motiv că aici sunt derulate mai multe proiecte de dezvoltare și de salubrizare. Satul are o populație de circa 3000 de locuitori.