S-au mobilizat, au cosit iarba și au vopsit elementele terenului de joacă. Este isprava a șase tineri din satul Pârlița, raionul Ungheni, care, recent, au adus în ordine terenul de joacă de la marginea localității. Acesta nu s-a prea bucurat, în ultima vreme, de atenția și grija maturilor.
Locul unde cândva copiii se zbenguiau în fiecare zi, a ajuns în paragină. Elementele sportive de aici nu au mai văzut vopsea de multă vreme. După ce însă s-au implicat tinerii, terenul de joacă, parcă, a prins viață.
I-a ajutat în această acțiune localnica Rodica Cojocaru care a cumpărat câteva cutii de vopsea cu care tinerii au împrospătat elementele terenului de joacă. Iar consăteanul Viorel Huțanu a ajutat tinerii să cosească iarba.
„Nu a fost ușor și nici nu eram atât mulți, însă ne-am descurcat”, a spus Paula Friniuc, una dintre tinerele implicate în inițiativa comunitară.
Iar Mădălina Carapcevschi a spus că tinerii vor insista ca autoritățile locale să fie mai receptive la problemele copiilor din comună: „Vom solicita doamnei primar ca primăria să se implice în modernizarea terenului de joacă”.
Fapta bună a celor șase tineri din Pârlița demonstrează că dacă există dorință, lucrurile pot fi schimbate. Ei îi îndeamnă și pe alții să le urmeze exemplul și să nu fie nepăsători față de spațiile publice din localitatea natală.
Marina EMILIANOV,
corespondentă comunitară, Pârlița, raionul Ungheni
👏 Bravo grupului de tineri care au identificat și totodată rezolvat această problemă comunitară. Documentarea cu privire la activitățile organizate, sperăm să fie un bun exemplu și pentru alți tineri activi și dornici de o schimbare.
Bravo, grupul de inițiativa pentru implicare în viața comunei! E îmbucurător faptul că au fost susținuți de părinți, consăteni!
Succese în continuare!