Astăzi, la cei 30 de ani de la proclamarea Zilei Independenței R. Moldova, tricolorul moldovenesc va fi proiectat pe una din cele mai importante clădiri din orașul brazilian Sao Paulo și pe apele Cascadei Niagara din Canada.
Tricolorul va fi proiectat pe apele Cascadei Niagara între orele locală 22:00 şi 22:15 (ora locală). Acest fapt a devenit posibil după ce ambasada moldovenească în Canada a făcut un demers către Niagara Parks Commission, care a fost acceptat.
Iar în Brazilia, clădirea Federației Industriilor din orașul Sao Paulo va fi iluminată în culorile drapelului R. Moldova de la ora 18.00 (ora Braziliei) și până în dimineața zilei de 28 august, ora 6.00. Clădirea respectivă este unul dintre reperele majore ale orașului Sao Paulo, având înălțimea de aproape o sută de metri.
Cu ocazia Zilei Independenței și la Dublin, capitala Irlandei, au fost arborate șase drapele ale R. Moldova.
Aceste acțiuni vin să onoreze cei 30 ani de independență a R. Moldova.