Compozitorul Eugen Doga a primit, sâmbătă, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Vaslui din România, titlul de cetăţean de onoare al municipiului reşedinţă. Decizia a fost votată în unanimitate de către aleşii locali.
„Este un om cu adevărat deosebit, pentru că s-a dedicat unei zone de a mulţumi sufletul. Lucrurile materiale se pierd în timp, însă arta, compoziţia rămân veşnice. Pentru noi sunteţi o mare personalitate, opera dumneavoastră va rămâne peste vreme. Momentul de astăzi să vă rămână în suflet ca o dată când aţi pătruns definitiv în inimile vasluienilor”, a spus primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, citat de Agerpres.
Compozitorul Eugen Doga s-a declarat onorat de distincţia primită şi a spus că acest titlu îl obligă să revină în Vaslui şi cu alte ocazii.
„Fiecare dintre noi are un traseu al vieţii dăruit de Cel de Sus şi trebuie să îl trecem cu demnitate. Eu sunt un scriitor muzical. Scriu pentru a aduce bucurie lumii. Eu caut curentul care mângâie, care aduce bucurie, fericire, care ne uneşte”, a afirmat artistul.
Eugen Doga a susținut, sâmbătă, un recital în cadrul Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui.
„Am discutat anterior cu colegii din Vaslui și am stabilit să semnăm „Acordul de înfrățire” dintre orașul Chișinău și Vaslui”, a scris în context primarul de Chișinău, Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.