miercuri, septembrie 9, 2026
Articole

Articole

R. Moldova | Alegeri locale noi în 17 noiembrie. Câți candidați aspiră la 7 fotolii de primar

În cele șapte localități, unde pe 17 noiembrie, vor avea loc alegeri locale noi, vor fi organizate 15 secții de votare. Cele mai multe vor fi deschise în orașul Căușeni – 7 secții. În comuna Antonești, raionul Cantemir și comuna...

Remanieri de cadre pe linie de Guvern

Alexandru Petrov a fost numit, de membrii Cabinetului de miniștri, în funcția de Director al Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret (ANDPAT). Alexandru Petrov are o carieră de peste 10 ani în cadrul UNICEF Moldova, unde...

Parlamentul se convoacă în ședință plenară

Membrii Biroului permanent au aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare care se vor desfășura în perioada 8-15 noiembrie. În acest sens, deputații se vor reuni în ședință plenară vineri, 8 noiembrie, începând cu ora 10:00. Deputații vor examina mai...

Cel mai vârstnic alegător, de 105 ani, vizitat de Maia Sandu

Are 105 ani și este cel mai vârstnic alegător din R. Moldova. Este vorba de Constantin Cojocari din satul Sofia, raionul Hîncești, care a fost vizitat de președintele reales, la 3 noiembrie, Maia Sandu. Constantin Cojocari a ținut neapărat...

15 elevi și studenți din R. Moldova obțin Bursa Președintelui

15 elevi și studenți vor primi burse de merit pentru rezultate excepționale în anul de studii 2024-2025. Zece studenți vor primi câte 3690 de lei lunar, pe durata unui an academic. Bursa elevilor din colegii va constitui 2860 de...

Peste 14 mii de persoane, aflate în căutarea unui loc de muncă, au fost angajate cu ajutorul ANOFM

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a reușit să plaseze în câmpul muncii deja peste 14 000 de persoane, aflate în căutarea unui loc de muncă. Printre acestea se numără 6 087 șomeri (43%). Din totalul persoanelor angajate,...

Mai multe secții de la Institutul de Medicină Urgentă au fost dotate cu echipament medical modern 

Institutul de Medicină Urgentă a fost dotat cu echipament medical de ultimă generație, mobilier și consumabile în valoare de peste 2 milioane de lei. Donațiile au fost făcute de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), cu sprijinul financiar al...

CEC | Rezultatele preliminare ale turului doi al alegerilor prezidențiale

Comisia Electorală Centrală (CEC) a comunicat bilanțul preliminar privind totalizarea rezultatelor turului doi al alegerilor pentru funcția de președinte al R. Moldova. Conform datelor preliminare, la alegeri au participat 1.699.945 sau 54,34% dintre alegătorii incluși în listele electorale. Rezultatele obținute de...

Modernizări de anvergură la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a reușit să modernizeze 15 spații multifuncționale în cadrul Facultății de Științe ale Educației și a Facultății Filologie și Istorie. Dar în total au fost renovate și dotate cu echipamente necesare...

Reglementări pentru conectarea la calea ferată cu ecartament european, aprobate. Primul segment va fi Chișinău-Ungheni

Guvernul de la Chișinău a aprobat, recent, noi reglementări în domeniul transportului feroviar, care au drept scop instituirea unor norme de interconectare a R. Moldova la sistemul de cale ferată cu ecartament european. Documentul stabilește cerințele esențiale pentru funcționarea...

Zilele Bibliotecii „Transilvania” – 35 de ani de lectură, dialog și inovație pentru comunitate

În perioada 30 august – 1 septembrie 2026, Biblioteca „Transilvania”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, marchează 35 de...