miercuri, septembrie 16, 2026

Tineri din Moldova au învațat să scrie despre schimbările climatice și economia circulară

50 de studenți la jurnalism, pedagogie și ecologie au participat la o școală de vară dedicată educației pentru mediu, organizată cu sprijinul Uniunii Europene și al PNUD Moldova. Timp de opt zile, tinerii au explorat teme precum schimbările climatice, economia circulară și dezvoltarea durabilă. Programul a inclus sesiuni teoretice, ateliere...

36.000 de găini au fost salvate dintr-un incendiu la o fabrică din nordul țării

Pompierii din nordul țării au salvat 36.000 de găini dintr-un incendiu izbucnit la o fabrică avicolă din satul Bleșteni, raionul Edineț. Flăcările au cuprins clădirea în după-amiaza zilei de 29 iulie, iar intervenția rapidă a pompierilor a prevenit o tragedie majoră. Apelul de urgență a fost recepționat la ora 17:42,...

Campanie pentru eliberarea lui Vadim Pogorlețchi, deținut ilegal în Transnistria de aproape 3 ani

Asociația Promo-LEX a lansat campania „Libertate pentru Vadim Pogorlețchi – 2 ani și 11 luni de detenție ilegală în izolare totală”. Organizația solicită eliberarea imediată și necondiționată a activistului civic din Tiraspol, aflat de peste 1.000 de zile în detenție în regiunea transnistreană. Vadim Pogorlețchi, cetățean al R. Moldova, este...

Noi proiecte de infrastructură în localități din sudul R. Moldova

În localitățile Filipeni din raionul Leova, la Pleșeni, Cania și Gotești din raionul Cantemir urmează să fie reabilitate tronsoane de drum local de peste 1 km și căile de acces către instituții publice, în cadrul Programului „Europa este aproape”, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Casele de cultură din Filipeni,...

Orașul Briceni pregătește terenul pentru implementarea unui program de revitalizare

La Briceni continuă activitățile pentru elaborarea Programului de revitalizare urbană (PRU). Aici a fost creată Comisia consultativă a cetățenilor, care va contribui la generarea ideilor de proiecte pentru transformarea unei zone degradate a orașului Briceni. Întregul proces de elaborare a PRU Briceni include mai multe etape, printre care delimitarea orașului...

Guvernul anunță că găinile din Moldova au prins a se oua mult mai mult

Exportul de ouă de găină din R. Moldova pentru consum pe piața Uniunii Europene a atins aproape 11 milioane de bucăți în prima jumătate a anului curent. Este o creștere semnificativă, după obținerea, de către R. Moldova în 2023, a dreptului de a exporta ouă pe piața comunitară, susține...

Candidat la licență de 75 de ani, iar la master de 65 de ani. Sesiunea de bază a admiterii la facultăți s-a încheiat

Sesiunea de bază a admiterii la studii superioare s-a încheiat, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Desfășurată în perioada 21–28 iulie, exclusiv online, pe platforma eadmitere.gov.md, pentru ciclul de licență, au fost depuse 21 038 de dosare de către 15 014 candidați. În cazul ciclului de masterat, s-au înregistrat...

Proiecte de mediu care generează schimbări în raionul Călărași

În satele Onișcani și Bahmut din raionul Călărași au fost sau mai sunt în curs de implementare două proiecte de mediu importante. Acestea au fost inspectate recent de Sergiu Lazarencu, Ministrul Mediului. La Onișcani, cu sprijinul Fondului Național pentru Mediu, o zonă degradată, transformată în timp într-o groapă de...

Articole Populare

Jurnalismul comunitar prinde rădăcini în raionul Căușeni

Problemele cu care se confruntă comunitățile din raionul Căușeni vor fi mediatizate pe larg și, în consecință, vor exista...

Pîrjota | Și-au amenajat un teren de volei și badminton pe nisip în curtea școlii

Grupul de inițiativă „Sportivii” de la gimnaziul „Valeriu Ghereg” din satul Pîrjota, raionul Rîșcani, au amenajat în curtea instituției...

FOTO. Tinerii din Mihăileni, Râșcani, au pictat pe 160 de piloni din centrul satului

18 tineri din satul Mihăileni, raionul Râșcani, și-a pus gând să facă frumoși pilonii gri de pe strada principală...