Autoritățile din R. Moldova au instalat 20 de indicatoare rutiere care îi ajută pe cetățenii din Ucraina să ajungă spre punctele de trecere a frontierei cu România.
Indicatoarele au fost instalate pe drumurile naționale de la punctele de trecere a frontierei pe segmentul Moldova-Ucraina spre cele de pe segmentul Moldova-România. Refugiații din Ucraina care călătoresc cu automobilele personale se pot orienta mai ușor pentru a ajunge la punctele de trecere a frontierei cu România de la Cahul, Giurgiulești, Rădăuți, Costești și Sculeni.
Un indicator are dimensiunea de 1m x 2m, este de culoare galbenă, iar textul este accesibil în limba ucraineană și rusă. Semnele de circulație arată direcția și denumirea punctelor de trecere a frontierei și distanța până la acestea.













