„Cu ajutorul României vom continua să ne consolidăm independența energetică, vom investi în infrastructura națională și locală, în programe culturale și educaționale”. Afirmația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul întrevederii de ieri cu premierul român, Nicolae Ciucă.
În cadrul întrevederii, Maia Sandu a salutat rezultatul excelent al ședinței comune a Guvernelor de la Chișinău și București, în cadrul căreia au fost semnate 13 acorduri și protocoale importante, afirmând că reuniunea este încă o dovadă a relației speciale pe care o avem cu România.
În cadrul discuțiilor, șefa statului a mulțumit României pentru sprijinul acordat în procesul de modernizare a țării, salutând, în special, semnarea Acordului privind ajutorul financiar nerambursabil de 100 mil. de euro.













