Problema câinilor vagabonzi continuă să fie o provocare majoră pentru comunitatea din Cahul, afectând siguranța și calitatea vieții locuitorilor. Potrivit datelor furnizate de IMSP Cahul, de la începutul acestui an au fost înregistrate deja 20 de cazuri de mușcături, dintre care 5 au vizat copii cu vârste între 1-17 ani, 11 persoane adulte (18-60 ani) și 4 persoane în vârstă (61-85 ani). Situația rămâne alarmantă în comparație cu anii anteriori, când au fost raportate 122 de cazuri în anul 2024 și 87 în anul 2023.
Ruslana Cozma, jurnalistă comunitară din cadrul A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară (CRDC), a abordat anterior această problemă, subliniind pericolul reprezentat de grupurile mari de câini fără stăpân care afectează în special copiii și persoanele vârstnice. În articolul său, Ruslana a atras atenția asupra importanței sterilizării și adopției animalelor comunitare, activități desfășurate de centrul „ScoobyDoo” din Cahul, dar și asupra lipsei unui cadru legislativ care să combată abandonul animalelor.
Ca răspuns la apelul autorităților publice locale din Cahul pentru implicarea societății civile în rezolvarea acestei probleme, organizația noastră, A.O. CRDC, a luat deja măsuri concrete. Campania noastră actuală de sensibilizare a comunității îndeamnă cetățenii să direcționeze 2% din impozitul pe venit către organizație (Cod fiscal: 1019620011478). Toate fondurile acumulate astfel vor fi utilizate exclusiv pentru contractarea de servicii veterinare profesionale, în special sterilizarea câinilor fără stăpân, contribuind astfel direct la reducerea numărului acestora și implicit a incidentelor nefericite.
Este esențial să înțelegem că rezolvarea acestei probleme depinde în mare măsură de solidaritatea și implicarea noastră, a tuturor locuitorilor orașului Cahul. Doar împreună, prin acțiuni concrete și responsabilitate socială, putem crea un mediu sigur și prietenos pentru întreaga comunitate.
Haideți să facem un pas înainte și să demonstrăm că ne pasă cu adevărat de siguranța comunității noastre!
Direcționează 2% către A.O. CRDC (Cod fiscal: 1019620011478) și contribuie la soluționarea problemei câinilor vagabonzi!
Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară