Deja peste 1500 de oameni au fost cazați până acum la centrele de plasament temporar, amenajate ca la carte, în grabă mare. Peste 250 de refugiați au rămas la Cărpineni zilele acestea. Fiecare al patrulea este cazat în gospodăriile sătenilor.

„Am fost plăcut surprins de modul în care s-au organizat oamenii, exemplar; au adus produse alimentare, tot ce este necesar, pentru ca refugiații să se simtă mai bine în localitatea noastră”, relatează primarul de Cărpineni, Ion Cărpineanu.

„E groaznic că trebuie să-ți părăsești casa și să alergi într-o altă țară în care nu ai niciun prieten”

Katya și Yaroslav sunt soră și frate; ei au venit din Odesa. Katya are 20 de ani și este studentă la filologie. „Dimineața [pe 24 februarie] nu am auzit nimic, dar mama m-a trezit și a spus că războiul a început. Chiar în ziua aceea aveam programată o vizită la frizer și mă gândeam că voi merge să-mi fac o tunsoare nouă, că totul este în regulă. Însă, am înțeles rapid că trebuie să accept ce se întâmplă”.

Au decis să plece subit, și-au făcut bagajele în pripă, „fără sentimente, pentru că ai impresia că totul se întâmplă cu altă persoană, că ești personaj de film”, își amintește Katya. Tatăl i-a condus pe ei și pe mama lor până la punctul de trecere a frontierei, apoi a fost nevoit să revină.

Yaroslav, fratele Katiei, 17 ani, spune că era îngrozit să plece „spre nicăieri”: „E groaznic că trebuie să-ți părăsești casa și să alergi într-o altă țară în care nu ai niciun prieten și să încerci să îți refaci viața de la zero”.

La punctul de trecere a frontierei Palanca au stat la coadă 16 ore, după care s-au încălzit cu un ceai cald la corturile amenajate de voluntari.

Au fost ajutați de un voluntar să ajungă la Chișinău, unde au aflat de la niște cunoscuți despre niște locuri de cazare la Cărpineni, un sat situat la aproximativ 60 de kilometri de capitala Republicii Moldova.

„Am crezut că ne vor caza în corturi. Însă, am găsit paturi, dușuri, căldură, o mâncare caldă. O minune. Suntem norocoși. Și Internet ni se oferă, ca să ne putem continua studiile la distanță. Toată lumea încearcă să ne facă să ne simțim confortabil aici”, spune Katya.

Frații speră să revină curând acasă în Ucraina, împreună cu mama și să își reunească familia. „Oricât de gravă ar fi situația, știm bine că Ucraina este casa noastră”, spune Yaroslav.

„Vrem să revenim mai repede acasă, la pereții noștri”

Kostia, un copil exuberant de 10 ani, care vrea să devină pilot, a insistat să vorbească la cameră, cu acordul mamei sale, Oxana:

„Nu am auzit niciun zgomot, explozie, pe mine m-au trezit părinții și mi-au spus că e război. Nu vroiam să cred asta. Apoi am mers la lecții, auzeam explozii și am început să conștientizez ce se întâmplă. Nu vroiam să plecăm din Ucraina, dar tata ne-a convins”, spunea Kostia. „Trebuia să plecăm”, precizează mama sa, vădit emoționată.

Ambii speră că vor putea reveni curând acasă, în Odesa: „Am vrea ca cei apropiați să ne fie alături și toate acestea să se termine mai repede. Odesa e aproape, vrem să revenim mai repede acasă. Pereții tăi sunt pereții tăi. Suntem recunoscători pentru cum ne-au primit aici, ne simțim ca acasă.”

Kostia își dorește să continue studiile online, să fie la zi cu temele pentru acasă. El e recunoscător pentru ospitalitatea de la Cărpineni, unde și-a făcut deja un prim prieten.

„Am lăsat casă și masă și am venit aici, de frica războiului”

Fosta școală de tip orfelinat din Cărpineni a fost reamenajată pentru a putea adăposti refugiații, cu o capacitate de 200 de locuri.

22 de romi și-au găsit refugiu la adăpost.

„Am lăsat casă și masă și am venit aici, de frica războiului”, spune Kostia, ținând-o în brațe pe una din fiice.

„Acum totul s-a schimbat. Munceam, aveam o familie obișnuită și deodată a trebuit să îmi părăsesc casa”, relatează el.

Kostia speră să ajungă până în Germania sau chiar mai departe, pentru a găsi un loc de muncă bine plătit, pentru a-și putea întreține cei cinci copii.

„Nu știu unde, dar vrem mai departe să ne ducem. La Europa. Să ne aranjăm.”, spune Mariana, în română. „Însă, vrem să revenim acasă, acolo unde am trăit și acolo unde ne tragem. Copiii se trag acasă”.

Mariana își amintește cu inimă grea „de spaima pe care au tras-o” la șapte dimineața, pe 24 februarie: „A doua zi noi ne-am pornit, la copii ne-am gândit, în primul rând la ei. Să ne evacuăm, să nu simtă și ei spaima aceasta”.

Au ajuns cu autocarul și voluntarii i-au ghidat, așa poposind la Cărpineni, acolo unde deja s-a atașat de Silvia Feraru, mediatoarea comunitară romă din localitate.

Silvia face un apel la solidaritate și acceptare a tuturor refugiaților, indiferent de etnia lor: „Refugiații nu au atât nevoie de ceaiul nostru sau de mâncarea pe care o oferim. Trebuie să îi tratăm pe toți oamenii în mod egal. Asta e ceea ce trebuie să facem cu toții.”

* * *

Asociația de băștinași din Cărpineni a mobilizat voluntari din localitate pentru a susține gestionarea eficientă a fluxului de refugiați, colectarea de fonduri, amenajarea centrelor de plasament. Cu suportul PNUD și al Guvernului Elveției, vor fi acoperite parțial costurile de alimentație și logistică din cadrul centrelor de cazare.

„Asociația băștinașilor din Cărpineni se străduie să susțină refugiații. Colectăm bani de la localnici și diasporă, avem un plan de acțiuni și de necesități urgente care trebuie acoperite”, explică președinta asociației, Vera Păpușa.

Localitatea Cărpineni, raionul Hîncești, este, începând cu 2015, parteneră a proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției.

Un material marca PNUD Moldova

1 de 8

Pe durata a zece zile, copii participă la diverse ateliere de creație, învață să gătească, să învețe limba engleză şi au parte de distrații.

La sfârșitul taberei, copiii vor trebui să-şi prezinte cunoştinţele în lucrări video sau în scris, iar cele mai bune vor fi premiate.

Tabăra este organizată de „Open Gate International” cu suportul financiar al Ambasadei SUA în R. Moldova.