joi, iunie 30, 2022
  • Prima pagină
  • Trimite un articol
  • Despre noi
  • Contacte
Leova

Leova

Un nou punct de trecere a frontierei și un pod vor fi construite la granița moldo-română

Comisia pentru Situații Excepționale a dispus să fie instituit un nou punct de trecere a frontierei de stat, „Leova – Bumbăta” pe segmentul moldo-român. Deschiderea noului punct de trecere a frontierei de stat va fi posibilă doar după ce autoritățile...

FOTO/VIDEO. Zootehnia reînvie în sudul Moldovei. Satul în care oieritul aduce bani

Pentru satele din sudul țării, oieritul este o ocupație tradițională, care presupune muncă permanentă, însă venituri sezoniere, atunci când e timpul de vândut miei și apoi cel de făcut brânză proaspătă, renumitul caș moldovenesc sau cea târzie, de toamnă,...

55 de localități din Moldova au devenit mai protejate împotriva incendiilor grație unei donații de autospeciale din partea Austriei

Trei autospeciale noi de intervenție la incendii și echipament aferent au fost oferite astăzi stațiilor comunitare de pompieri voluntari și salvatori din localitățile Baimaclia, raionul Cantemir; Pârlița, raionul Ungheni; și Sărăteni, raionul Leova. Cele trei autospeciale vor deservi aproximativ...

LIVE | Trei autospeciale noi sunt transmise stațiilor comunitare de pompieri voluntari din raioanele Cantemir, Ungheni și Leova

Autospecialele și echipamentul aferent pentru pompieri, care valorează 225.000 de euro au fost  achiziționate cu asistența financiară a Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA) în cadrul proiectului „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”, implementat de PNUD. La eveniment participa Ana Revenco, ministra...

FOTO. Deținuții de la închisoarea din Leova au ieșit la strâns poama

Un grup de deținuți, care își ispășesc pedepsele la Penitenciarul nr.3-Leova, sunt încadrați în aceste zile la munci sezoniere în podgorii. În baza unui contract de muncă încheiat cu un agent economic, de astăzi 14 deținuți muncesc la cules strugurii. Ei...

Alegeri noi ale primarului vor avea loc în două localități din sudul Moldovei

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit, în cadrul ședinței de astăzi, desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar în alte două localități. Scrutinul va fi organizat pe data de 21 noiembrie. Este vorba despre satul Opaci din raionul...

Și-au „europenizat” stânele și au „moldovenizat” circa 150 de oi din Spania

Satul Borogani din raionul Leova este una dintre localitățile din țară cu cele mai multe ovine. Satul are o populație de aproximativ 4000 de locuitori, iar numărul ovinelor se ridică la opt mii. Aici, creșterea oilor este o îndeletnicire...

Ultimele Articole

Creează impact prin implicare

Împreună creăm impact! Aceasta este denumirea, dar și motto-ul unui eveniment de socializare și networking la care au participat...

Calea Ferată din Moldova anunță despre majorarea salariilor angajaților. Prima în ultimii șapte ani  

Consiliul de Administrație a Î.S. Calea Ferată din Moldova a decis majorarea cu circa 70% a salariilor angajaților începând cu data de 1 iulie. Decizia...

În iulie, Moldova va cumpăra gaze din Rusia la un preț mai mare  

R. Moldova va achita monopolistului „Gazprom”, în luna iulie, 980 USD pentru mia de metri cubi de gaze, cu exact 100 USD mai mult...

Noi plecări de la Europa Liberă: „Radioul a fost și va fi meseria mea de suflet…”

Cunoscuta jurnalistă Valentina Ursu și-a anunțat decizia de a pleca de la Radio Europa Liberă, biroul din Chișinău, după o activitate de 18 ani...

Un important proiect finanțat de UE a fost lansat la Ungheni

Delegația UE la Chișinău a anunțat despre lansarea unui nou proiect european la Ungheni. Acesta își propune să susțină creșterea economică și dezvoltarea turismului...