Un program de abilitare economică a femeilor susține lansarea și dezvoltarea a cinci afaceri în UTA Găgăuzia. Acestea sunt administrate în exclusivitate de către femei, iar printre angajații lor se numără și persoane din grupurile vulnerabile. Câștigătoarele au fost selectate în urma unei competiții a planurilor de afaceri, desfășurată la finele programului de abilitare economică.

Inițiativa este implementată de PNUD, cu sprijinul RoAid – Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României și se înscrie în proiectul „Combaterea violenței împotriva femeilor în Găgăuzia”.

Participantele la instruire au învățat a elabora un plan de afaceri, a evalua și evita riscurile, dar și a promova afacerile, astfel ca acestea să devină cât mai profitabile și durabile. Programul de abilitare economică a fost implementat în colaborare cu Asociația Obștească „Biaz Gul” din Comrat.

Una dintre beneficiarele programului, Maria Rotari, a obținut echipament în valoare de circa 39 de mii de lei pentru patiseria pe care a lansat-o recent în Comrat. Femeia speră că printre clienții noii afaceri se vor număra nu doar oamenii din oraș, dar și cei din satele din împrejurimi. O altă beneficiară, Victoria Cucer, a obținut echipamente pentru salonul său de frumusețe.

Un studiu efectuat în 2021 de PNUD în UTA Găgăuzia a arătat că femeile care trăiesc în sărăcie, cele care nu sunt angajate în câmpul muncii și depind de prestațiile sociale sunt cele mai vulnerabile la violența în bază de gen. Studiul a constatat că în cazul femeilor cu vârsta cuprinsă între 35 și 54 de ani din Găgăuzia, nivelul șomajului o depășește pe cea a bărbaților din aceeași categorie de vârstă.

Totodată, cercetarea mai arată că tot mai mulți tineri cu vârsta între 15 și 29 de ani nu sunt angajați în câmpul muncii, nu participă la cursuri sau alte forme de instruiri/formare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here