Vicepremierul Andrei Spânu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat, azi, într-o conferință de presă, că R. Moldova nu va rămâne fără gaze și curent chiar dacă „Gazprom” va decide să oprească livrarea de gaze către Moldova de la 1 mai, transmite Jurnalist.md.
Spânu a comunicat că au fost trimise de minister și Moldovagaz câteva scrisori către Gazprom referitor la prelungirea termenului de clarificare a plății datoriei istorice privind livrarea gazelor pe malul drept al Nistrului, însă un răspuns nu a fost dat deocamdată.
„Indiferent de felul în care va decide să acționeze Gazprom, noi ne-am pregătit pentru orice scenariu și am asigurat în această perioadă incertă alternative, astfel ca oamenii să nu aibă de suferit. Avem un plan de a trece cu bine peste orice situație”, a data asigurări Andrei Spânu.
Vicepremierul a anunțat despre unele măsuri pe sectorul gazelor:
- Am alocat 150 mil. de euro împrumutați de la BERD pentru crearea unor rezerve de gaze naturale în vara acestui an.
- Pregătim Energocom, cu ajutorul partenerilor externi, pentru a putea accesa în mod eficient piețele externe de gaze naturale.
- Avem 24 de mil. m.c. de gaze naturale stocate în sistemul de transport al României și al R. Moldova. Cele 24 mil. m.c. pe care le avem stocate asigura 75% din nevoia de gaze pentru luna mai.
- În caz de întrerupere a livrărilor de gaze, Energocom va achiziționa gaze naturale de pe piață. La precalificarea realizată, avem șapte traderi internaționali interesați de a furniza gaze naturale țării noastre.
- Nu se planifică creșterea tarifului pentru consumul din lunile aprilie-mai. Începând cu luna iunie, vom lua decizii în funcție de prețul de achiziție a gazului.
- Este o situație fără precedent, când prețul de achiziție a gazului pe timp de vară este mai mare decât pe timp de iarnă.
Măsurile anunțate pe sectorul energiei electrice:
- Pregătim „Energocom” pentru achiziții centralizate de energie electrică.
- „Energocom” a lansat licitația și așteptăm ofertele până pe data de 22 aprilie.
- MGRES a propus un preț de 76 USD/MWh, pentru 70% din volumul necesar de energie electrică.
- Ca surse alternative, capabile să înlocuiască producția MGRES, ar fi energia electrică produsă în Ucraina. Prețul pe piața din Ucraina, de exemplu pentru energia în bază era de 63,5 USD/MWh. În România prețurile sunt mult mai mari. Ieri prețul energiei în bază era de 241 euro/MWh.
- Obiectivul nostru este să identificăm cel mai mic preț pentru oameni, de a achiziționa din surse diversificate și de a crește securitatea energetică.
Independența energetică costă
- Andrei Spânu: Libertatea și independența noastră energetică ne costă. Din păcate este un preț mare pentru mulți dintre cetățenii noștri. Dar, după începerea războiului din Ucraina, este clar pentru toți că nu avem o altă cale. Trebuie să fim solidari, să fim gata să plătim costul independenței.