12 C
Chișinău
duminică, octombrie 24, 2021
  • Prima pagină
  • Trimite un articol
  • Despre noi
  • Contacte

„Casa Mare” dintr-o stație de așteptare a transportului din Condrătești

Acasă Articole Drumuri, trotuare, iluminare „Casa Mare” dintr-o stație de așteptare a transportului din Condrătești

Până nu demult stația de oprire din Condrătești, raionul Ungheni era într-un hal fără de hal. O tânără din partea locului a identificat problema după care a găsit o soluție foarte bună să o facă mai frumoasă.

Acum aceasta parcă e ruptă dintr-o „casă mare” de pe vremea bunicilor noștri.

Locuitorii satului își petrec timpul de așteptare a microbuzului într-un loc unde albul imaculat al pereților scoate în evidență frumusețea de covor moldovenesc, pictat în interior.
În centrul covorului se află o secvență ruptă dintr-o scenă de sărbătoare, desfășurată în mijlocul naturii, lângă fântâna și salcia pletoasă ce își lasă crengile legănate de adierea vântului. Iar doi tineri, îmbrăcați în veșminte tradiționale, se lasă purtați de ritmul dansului tradițional.

Cea care a dat un alt aspect stației este o tânără din Condrătești – Olga Andronic, studentă în anul II la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (România). A fost susținută în acest demers al său de primăria din localitate, care a alocat suma de 1200 de lei pentru vopsele și alte lucruri necesare. Olga Andronic a executat lucrările gratis, fără a cere ceva în schimb. A făcut-o din plăcere.

„Am realizat lucrarea de una singură, dar am lăsat să mă ajute și câțiva copii din sat, fiind ghidați de către mine”, a explicat tânăra.

Și-a descoperit dragostea pentyru pictură din fragedă copilărie. Ulterior, și-a dezvoltat aptitudinile la Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău.

Ideea de a picta acest covor a fost influențată, oarecum, de stațiile de așteptare din satele din jur, iar inițiativa a venit din partea Asociației Băștinașilor Condrătești”, mai povestește tânăra.

Apropo, este prima pictură murală pe care a realizat-o Olga Andronic. „E o experiență inedită”, spunea ea.

„De ce covor?”, am întrebat. „M-am gândit că e o idee foarte bună să reînvii tradiția, iar un motiv în plus ar fi faptul că studiez la facultate despre patrimoniul imaterial, aspect ce ține de etnografie, iar de aici se trage și inspirația”, a răspuns tânăra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi actualizat cu toate noutățile

- Advertisment -